Echipa AC Fiorentina a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu formația AS Roma, într-un meci din etapa a XX-a a campionatului italian, informează Gazzetta dello Sport.
Portarul Ciprian Tătărușanu a jucat tot meciul la AC Fiorentina, în timp ce Bogdan Lobonț nu a fost convocat pentru acest meci la AS Roma.
Gazdele au deschis scorul prin Gomez, în minutul 19, oaspeții reușind egalarea prin Ljajici, în minutul 49. Fostul portar al Stelei n-a avut nicio vină la faza golului. A fost o pătrundere în careu a lui Iturbe, care a scos în fața porții pentru Ljajici, venit nemarcat.
În urma acestui rezultat, Juventus se distanțează la 7 puncte de locul secund, ocupat de AS Roma.
Partidele Empoli – Udinese și SSC Napoli – Genoa se vor disputa luni.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER